Secția Mecanică Tehnică reunește personalități de înalt prestigiu în domeniul științelor tehnice cu autoritate științifică recunoscută. Aceste personalități au contribuții deosebite în domeniul tehnico-științific cunoscute prin realizări profesionale și lucrări științifice, prin brevete de invenții apreciate în mediul academic din țară și din străinătate și sunt reprezentative domeniului în care s-au specializat. În cadrul secției de Mecanică Tehnică a Academiei de Științe Tehnice din România, încă de la înființarea acesteia, au făcut parte patru membri ai Academiei Române. Membrii secției, personalități inginerești reprezentative ale Mecanicii corpurilor rigide și deformabile, s-au distins prin rezultatele obținute în promovarea și dezvoltarea științei, a creației intelectuale, prin școlile create și lucrările elaborate din domeniul cercetării fundamentale și aplicative. Membrii secției au promovat cercetări interdisciplinare și au identificat noi direcții de evoluție ale mecanicii tehnice și au căutat ca, prin activitatea desfășurată să contribuie la dezvoltarea economică a țării.

Ca profesori universitari, au pregătit cu pasiune generații de ingineri care au reprezentat structura corpului ingineresc din România. În prezent,  secția este compusă din 11 membri titulari, 6 membri corespondenți, 8 membri de onoare și doi membri asociați care își desfășoară activitatea de cercetare științifică în domeniul Mecanicii corpului continuu, rigid și deformabil și aplicării rezultatelor obținute în economie. Membrii secției au primit premii ale Academiei Române pentru lucrări deosebite și au efectuat stagii de specializare în cele mai bune laboratoare ale domeniului, în țări cu tradiție în formarea cadrelor de cercetători. Studiile și cercetările întreprinse de membrii secției au fost direcționate pe probleme privind: rezistența, stabilitatea, dinamica și durabilitatea structurilor de material rulant, nave, utilaj petrolier și chimic, a utilajelor și instalațiilor din construcții. Rezultate deosebite s-au obținut în mecanica contactului, a ciocnirilor și a ruperii, în caracterizarea mecanică a materialelor compozite laminate și sandwich cât și a nanocompozitelor, analiza sistemelor vibratorii, analiza modală, testarea vibroacustică și evaluarea integrității structurilor de mașini și utilaje, calculul hipercomplex al mecanismelor spațiale, cinematica și dinamica roboților, biomecanică și nanomecanică, mecanica cerească și orbitală, cercetări de astrodinamică cu aplicații la sateliții de telecomunicații. Secția Mecanică Tehnică este anual co-organizatoare a 4, 5 conferințe internaționale. Rezultatele obținute în cercetare s-au valorificat prin publicarea de articole în reviste de specialitate de prestigiu cu impact, a unor tratate în Editura Academiei Române și în edituri din străinătate, de monografii și dicționare explicative pentru știință și tehnologie, în derularea unor contracte de cercetare științifică. Academia de Științe Tehnice din România acordă anual premiile instituite pentru această secție,  Constantin C.Teodorescu și Gheorghe Silaș, celor mai bune lucrări din domeniu. Periodic, în cadrul secției, cu participarea unor specialiști din cercetare și producție sunt organizate dezbateri pe probleme științifice actuale și de perspectivă, de prezentare a unor personalități și a contribuției acestora la progresul domeniului.

Conducerea secției

Prof.univ.dr.ing. Costica Atanasiu – Presedinte

MEMBRU TITULAR  Presedinte - Mecanică tehnică  17 iunie 1939 EXPERIENȚA PROFESIONALĂ Costică Atanasiu s-a născut la 17.06.1939 la Mărășești, județul Vrancea. A absolvit, cu diplomă...

Prof.univ.dr.ing. Vasile Nastasescu – Vicepreședinte

MEMBRU TITULAR      Vicepreședinte - Mecanică tehnică  24 iulie 1945 EXPERIENȚA PROFESIONALĂ Vasile A. Năstăsescu, n. 24 iulie 1945, Ploieşti, Absolvent, şef de promoţie, specialitatea Ingineri...

Prof.univ.dr.ing.mat. Sorin Vlase – Secretar

 MEMBRU TITULAR  Secretar - Mecanica tehnică  10 iulie 1952 EXPERIENȚA PROFESIONALĂ Absolvent al Facultății de Mecanică, specialitatea Autovehicule Rutiere la Universitatea Transilvania din Brașov în...

Conducerea anterioară a secției.

20082013 

  • Prof. univ. dr. ing. Petre P.Teodorescu – Președinte
  • Prof. univ. dr. ing. Nicolae Iliescu -Vicepreședinte
  • Prof. univ. dr. ing. DHC Polidor Bratu – Secretar ṣtiințific

20132018    

  • Prof. univ. dr. ing. DHC Polidor Bratu – Președinte
  • Prof. univ. dr. ing. Nicolae Iliescu -Vicepreședinte
  • Prof. univ. dr. ing. Nicolae Enescu – Secretar ṣtiințific

     20182022 

  • Prof. univ. dr. ing. DHC Polidor Bratu – Președinte
  • Prof. univ. dr. ing. Vasile Năstăsescu -Vicepreședinte
  • Prof. univ. dr. ing. Costică Atanasiu  – Secretar ṣtiințific
ro_RORomanian