Cartea tehnică. Mircea Bejan: INGINERIA – ARTĂ SAU MEŞTEŞUG (vol. 3)

Mircea BEJAN. Ing. mecanic, prof. univ. emerit Dr., membru de onoare al Academiei de Științe Tehnice din România - ASTR; Fac. de Mecanică, Univ. Tehnică din Cluj Napoca. Născut: Timişoara, jud. Timiş, 01.10.1944; Căsătorit, Bejan Ana; Copii: Ioana (1969), Barbu (1975); Pregătire: 1958-62 Liceul din Bistriţa, 1962-1967 Facultatea de Mecanică, Institutul Politehnic Cluj, 1991 Dr. – Univ. Tehnică din Cluj Napoca, cu tema ”Cercetări privind solicitările statice şi dinamice ale preselor hidraulice de mare tonaj”; Carieră: 1967-1970, şef sector mecanic, IAS Baciu-Suceag; 1970-79, inspector de specialitate, Inspectoratul de Stat Teritorial pentru Protecţia Muncii Cluj; Universitatea Tehnică din Cluj Napoca, Facultatea de Mecanică, Catedra de Rezistenţa Materialelor, actualul Departament de Inginerie Mecanică: 1979-92 şef lucrări, 1992-96 conf. univ., din 1996 – 2010, prof. univ.; din 2004 conducător de doctorat în specialitatea inginerie mecanică; 2012 – profesor emerit; 2015 – membru de onoare al Academiei de Științe Tehnice din România – ASTR. ”… Impresionează şi în acest volum bogăţia informaţiilor transmise cititorului, acurateţea inginerească cu care le redă, munca de albină în a o transforma în ceva util şi pe care cititorul să şi-o însuşească cât mai uşor. Lucrarea elaborată de Profesorul şi Inginerul Mircea Bejan este o autentică enciclopedie iar cititorul indiferent de pregătirea pe care ar avea-o o poate parcurge cu interes şi plăcere. Este o răsplată pentru munca de documentare impusă de realizarea acestor volume, sintetizarea elementelor de interes, modul plăcut în care transmite o informaţie tehnică unui cititor, poate datorat şi activităţii sale de profesor emerit al Politehnicii clujene. … În aceşti ani, am călătorit cu Mircea Bejan pe “mările cunoaşterii” implicându-ne în această aventură, iar cărţile sale au fost adevărate corăbii care traversând aceste întinse mări ale cunoaşterii, oprind la ţărmuri şi descărcându-ne o bogăţie de informaţii ne-a făcut să înţelegem că arta şi meşteşugul ingineresc au stat la baza dezvoltării societăţii omeneşti, a constituirii tezaurului de cunoştinţe ale lumii din care România nu lipseşte, aşa cum se regăseşte în multe din capitolele volumelor apărute și în care cu modestie şi documentat menţionează şi realizările româneşti.” Prof.univ.DHC.Dr.Ing. Florin Teodor TĂNĂSESCU ”Regăsim în această veritabilă enciclopedie tehnico-ştiinţifică pagini de delectare, dar şi de informare de la o sursă avizată, care nu fac decât să conştientizeze cititorul asupra cunoaşterii importanţei covârşitoare pe care inginerul o are pentru existenţa şi progresul societăţii.” Michaela BOCU, jurnalistă. ”Personalitate marcantă a mediului universitar românesc, profesorul universitar emerit dr.ing. Mircea BEJAN, membru de onoare al Academiei de Științe Tehnice din România este nu numai un specialist recunoscut în domeniul ”Rezistența materialelor”, ci și un pasionat enciclopedist al multor domenii din ingineria tehnică. Domnia sa și-a arătat în ultimii ani disponibilitatea de a împărtăși unui număr cât mai mare de cititori o parte din cunoștințele acumulate de-a lungul multor ani. … Toate temele sunt tratate complet; această manieră de lucru este de fapt un ”modus vivendi” al profesorului Mircea Bejan…” Prof.univ.em.Dr.Ing. Mihai JĂDĂNEANȚ ”Parcurgând paginile celui de – al treilea volum ”INGINERIA – Artă sau Meşteşug”, eşti convins că nerăbdarea ne va cuprinde să vedem un al patrulea şi … iar un nou volum, cu civilizațiile materiale inedite ale creației inginerilor. … Lucrarea de față a profesorului universitar emerit dr.ing. Mircea Bejan, membru de onoare al Academiei de Științe Tehnice din România, reuşeşte şi de data aceasta să trateze subiecte atât la nivel universitar (fenomene teoretice şi principii constructive), cât şi la nivel de informare, care să permită utilitatea socială a creației inginereşti. … Acest volum, împreună cu celelalte două volume anterioare, poate deveni un argument şi mai convingător că ingineria, interacționează dinamic şi se integrează unitar cu ştiința, tehnica, societatea umană şi mediul.” Prof.as.Dr.Ing. Ioan GANEA, mc ASTR, director al Editurii AGIR.

Primele Pagini -> INGINERIA – ARTĂ SAU MEŞTEŞUG (vol. 3)